Federația GAL-urilor Urbane

Comunicate

Noutăți, informări și materiale oficiale privind activitatea, proiectele și inițiativele Federației GAL-urilor Urbane.

27+

GAL-uri participante

120+

Participanți

5 mil.+

Locuitori din municipiile vizate

4

Zile de conferință și dialog

Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele tuturor GAL-urilor din România, puse împreună, conturează forța de a construi de la zero un nou municipiu.

Federația GAL-urilor Urbane reunește organizații și inițiative care reprezintă singurele parteneriate publice-private funcționale din mediul urban din România și contribuie activ la dezvoltarea comunităților, prin intervenții construite pornind de la nevoile reale identificate în teren.

Aceste intervenții sunt implementate în municipii în care trăiesc peste 5 milioane de locuitori, reflectând amploarea și relevanța activității desfășurate la nivel național. Rezultatele programului anterior evidențiază un impact semnificativ, concretizat în reducerea infracționalității, creșterea nivelului de trai, diminuarea analfabetismului și îmbunătățirea condițiilor de viață.

În perioada 15–18 martie 2026, Federația GAL-urilor Urbane a organizat la Hotel Alpin din Poiana Brașov prima ediție a conferinței intitulată „Perspective și propuneri de soluții pentru nevoile identificate în zonele urbane”, precum și cursul „Metode de Comunicare Eficientă în Organizații”, evenimente care au reunit reprezentanți ai peste 27 de GAL-uri și aproximativ 120 de participanți.

Deși activitatea tuturor GAL-urilor, însumată, a dus la construcția unui nou municipiu — drumuri, școli, clinici, spitale, centre multifuncționale și locuințe sociale — în cadrul conferinței accentul a fost pus pe exemple concrete, soluții aplicate și direcții viitoare de colaborare.

S-a reconfirmat faptul că progresul comunităților este strâns legat de intervenții integrate, adaptate nevoilor reale din teren și susținute prin colaborare între actori locali relevanți. A fost evidențiată, de asemenea, amploarea acestor intervenții și rolul GAL-urilor urbane în dezvoltarea unor comunități mai sigure, mai echitabile și mai reziliente.